Prima constatare este că nu există două parcursuri identice la persoanele diagnosticate cu Alzheimer şi mai ales o evoluţie inevitabilă: 'La unii pacienţi boala se agravează rapid, la alţii evoluţia este foarte lentă, iar la alţii se constată o stabilizare, chiar o ameliorare', afirmă Martial Van der Linden.

          A doua constatare este că această eterogenitate corespunde unei mari incertitudini în diagnosticare, pe care imageria cerebrală nu o clarifică. 'Adesea, afirmă Anne-Claude Juillerat, este ca un tabel cu leziuni de natură diversă, care ar permite mai multe diagnostice diferite.' Medicamentele prescrise tocmai în funcţie de diagnosticele univoce nu au decât efecte relativ aleatorii, foarte diferite de la un pacient la altul.

          Toate acestea îl fac pe Martial Van der Linden să se îndoiască de viziunea conform căreia unii ar suferi de o patologie bine definită - maladia Alzheimer sau o altă formă de demenţă senilă - iar alţii ar avea şansa de a îmbătrâni normal. El formulează o altă ipoteză: creierul îmbătrâneşte, ca şi articulaţiile, de exemplu. Şi la fel ca şi pentru articulaţii, diverşi factori genetici, de mediu sau legaţi de modul de viaţă, permit unora să nu aibă probleme prea complicate, în timp ce alţii trebuie să lupte din greu ca să facă faţă pierderilor, adesea importante, în ceea ce priveşte agilitatea fizică sau mintală.

          Cu vârsta, totuşi, creşte evident riscul de apariţie a dificultăţilor cognitive, ceea ce constituie un alt punct care îi face pe cei doi psihologi să se îndoiască, ca şi Peter Whitehouse, de existenţa unei maladii Alzheimer ale cărui simptome ar fi clar diferenţiabile de cele ale îmbătrânirii. Unele persoane prezintă simptome de demenţă senilă înainte de şaizeci de ani. 'Unii au probleme de articulaţie chiar foarte devreme', precizează Martial Van der Linden.

          Cei doi psihologi, precum şi Peter Whitehouse, vorbesc de posibilităţi imense de prevenire şi intervenţie psihosocială. Activitatea fizică, alimentaţia echilibrată şi o bună gestionare a stresului sunt, la fel ca pentru multe alte afecţiuni, factori care permit amânarea apariţiei problemelor şi încetinirea evoluţiei bolii. Mobilizarea capacităţilor intelectuale şi integrarea în comunitate sunt, de asemenea, determinante. Iar acest lucru nu se schimbă dacă apar dificultăţi cognitive. În Statele Unite, Peter Whitehouse a creat o 'şcoală inter-generaţii', care a avut succes, în care persoanele în vârstă, inclusiv cele care prezintă deficite cognitive, oferă ajutor şcolar copiilor care au probleme de învăţare.

          Este această soluţie incompatibilă cu administrarea medicamentelor? Absolut deloc dacă pacientului îi este benefică. Nimic nu poate împiedica îmbătrânirea şi moartea. Este un adevăr greu de acceptat, pe care o societate bazată pe performanţa tehnologiilor medicale ar dori să-l combată sub numele de maladia Alzheimer.