| Densitometria osoasă în practica clinică/ Dr D. Grigorie |
|
|
| Scris de Dr. Daniel Grigorie | |
|
În 1994 OMS-ul a propus un ghid de diagnostic al osteoporozei bazat pe
măsurarea densității minerale osoase prin absorbțiometrie duală cu raze
X (DEXA). Deși criteriile densitometrice și categoriile diagnostice
propuse au fost larg acceptate, o serie de probleme legate de
utilizarea lor persistă; ele sunt legate de regiunea scheletică optimă
pentru a fi măsurată și aplicabilitatea criteriilor diagnostice pentru
sexul masculin. În plus, apariția unor noi tehnologii de apreciere a
cantității și, eventual a calității osului ridică problema poziționării
lor în strategia diagnostică a osteoporozei. Conform definiției acceptate pe plan internațional, osteoporoza este o boală sistemică caracterizată prin masă osoasă scăzută și alterarea microarhitecturii osoase, având drept consecință creșterea fragilității osoase și a fracturilor. Prin urmare, măsurarea densității minerale osoase permite atât diagnosticul osteoporozei, cât și o apreciere a riscului de fractură. În acest sens, este deseori amintită analogia cu HTA, deoarece măsurarea TA este diagnosticată pentru HTA, care, la rândul ei, este un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral. Pragul diagnostic de –2.5 DS identifică 15-20% din femeile aflate în postmenopauză ca având osteoporoză. Incidența osteoporozei crește exponențial după vârsta de 50 de ani din două motive: scăderea liniară cu vârsta a DMO (densitate minerală osoasă) și distribuția normală (gausiană) a valorilor DMO. Metodologii de măsurare a masei osoaseMagnitudinea pierderii de masă osoasă în premenopauză (femeia adultă în clasificarea anglosaxonă a menopauzei) este controversată; în schimb, imediat după menopauză debutează o pierdere de masă osoasă substanțială, care continuă până la vârste avansate. În termenii deviațiilor standard de masă osoasă cele mai mari rate de pierderi se constată cu tomografia computerizată cantitativă (QCT) și DEXA la nivelul coloanei în proiecție laterală; cele mai mici rate de modificare ale masei osoase cu vârsta sunt identificate de metodele ce utilizează atenuarea ultrasunetelor la călcâi. Aceste considerații sugerează alegerea în scop diagnostic a unei singure tehnologii și a unui singur loc de măsurare. Nici o tehnică actuală și nici o regiune scheletică nu sunt ideale, dar cel mai bun candidat este șoldul total sau colul femural măsurate cu DEXA. În ceea ce privește celelalte tehnici, în special cele bazate pe ultrasunete, ele pot fi utilizate în combinație cu alți factori de risc pentru a determina oportunitatea unei investigări DEXA. În cazul acestor tehnici, se recomandă exprimarea rezultatelor în unități de măsurare sau unități de risc. Evaluarea riscului de fractură
Dr. Daniel Grigorie
|
| < Precedent |
|---|
