Restrictia calorica prelungeste durata vietii. Restrictia calcica poate

mentine sanatatea oaselor.
In osteoporoza, DMO a scazut semnificativ datorita lipsei formarii
osteoblastilor din os. Preventia traditionala a osteopporozei se focuseaza
pe maximizarea DMO, dar nu s-au facut inca studii privind efectele
mentinerii constante a DMO la valori crescute asupra sanatatii osoase la
atingerea varstei a III-a. Surprinzator, in tarile cu o medie crescuta a
DMO, rata fracturilor in randul varstnicilor este semnificativ mai crescuta,
decat in tari cu o medie DMO scazuta. Studiile indica faptul ca acest lucru
nu are la baza diferente genetice. De asemenea, in hiperparatiroidismul
primar, la hotar cu osteoporoza, valorile DMO pot fi semnificativ crescute
fata de normal.
S-ar spune ca DMO nu oglindeste sanatatea osoasa pe termen lung, ci doar
rezistenta osoasa de moment. De asemenea, este posibil ca pastrarea unui DMO
crescut sa duca, de fapt la deteriorarea sanatatii osoase.
Din moment ce osteoporoza apare cu precadere la varstnici si pentru ca
numarul osteoblastilor in osul poros este mai scazut, la baza ar putea fi
imbatranirea osteoblastilor.
La subiectii sanatosi, celulele osoase osteoblaste raspund la influxul de
calciu prin formarea unei matrice la nivelul careia are loc precipitarea
calciului. In procesul de creare a matricei, mor 50-70% din numarul
osteoblastilor implicati. Cu cat e mai mare influxul de calciu, cu atat mai
mare e activitatea osteoblastilor, respectiv rata apoptozica a acestora. O
apoptoza osteoblastica crescuta duce la o scadere a capacitatii de inmultire
a osteoblastilor specifici varstei (ARORC, age-related osteoblast
replicative capacity).
Spre deosebire de osul sanatos, in cel osteoporotic scaderea capacitatii de
multiplicare a osteoblastilor este mai accentuata. Datorita posibilei lipse
a activitatii osteoblastilor, microfracturile nu pot fi reparate. Mentinerea
sustinuta a unui DMO crescut are drept consecinta o rata continua si
crescuta de modelare osoasa, care, in anumite zone, uzeaza capacitatea de
multiplicare a osteoblastilor specifici varstei, iar aceasta duce intr-un
final la microfracturi irreparabile.
In ceea ce priveste influenta asupra sanatatii osoase pe o perioada lunga,
s-a dovedit ca un nivel adecvat de estrogeni are rol protectiv impotriva
osteoporozei.
In general, acest lucru se atribuie caracteristicii de inhibitie pe care
estrogenii o au asupra activitatii osteoclastilor.
De fapt, efectul de retea pe care o au asupra metabolismului osteoblastilor
poate fi cheia prevenirii osteoporozei. Cantitati adecvate de estrogeni
inhiba activitatea osteoblastilor, apozitia calcica si rata apoptozica a
osteoblastilor, protejand astfel capacitatea de multiplicare a
osteoblastilor specifici varstei.

Concluzie:

In ceea ce priveste osteoporoza, mai mult capacitatea de multiplicare a
osteoblastilor specifici varstei, decat DMO reflecta sanatatea osoasa.
In ceea ce priveste capacitatea de multiplicare a osteoblastilor specifici
varstei, cantitati adecvate de estrogeni au rol protectiv, in contrast cu
efectele hiperparatiroidismului si ale unui aport crescut de calciu.
E nevoie de teste de laborator (pe soareci) pentru a stabili efectele pe
viata ale consumului crescut versus scazut de calciu, in caz de accentuare a
incidentei de fracturi osoase.

Introducere

Osteoporoza este o problema majora de sanatate publica. Eforturile de
prevenire nu au dat roade, dovada fiind incidenta crescuta a fracturilor
osteoporotice de varsta. Timp de decenii, prevenirea osteoporozei s-a axat
pe cresterea masei osoase optimale, dar in tari cu media DMO crescuta,
incidenta osteoporozei este de asemenea crescuta.
In Europa, DMO la femeile adulte din Polonia este mai scazut decat a celor
din Franta, Italia si Spania; la fel, mai scazuta este incidenta de fractura
de sold (legat de varsta). In Suedia, media DMO este mai crescuta, la fel
fiind si incidenta de fractura de sold.
Subiectii japonezi au o masa osoasa maxima mai scazuta decat confratii lor
europeni, la fel fiind si in cazul incidentei fracturii de sold (mai scazuta
in Japonia decat in Vest). Acest lucru nu se datoreaza diferentelor
genetice. Japonezele-americane, nascute in Statele Unite au valori DMO
echivalente femeilor albe.
Femeile din China au un DMO mai scazut si risc de fracturi de sold si mai
scazut decat femeile in Europa si America de Nord. Aceasta nu se datoreaza
diferentei genetice. Femei premenopauzale de origine chineza care au imigrat
in Danemarca de mai mult de 12 ani, au valori DMO identice cu cele ale danezelor in premenopauza.
In Gambia, aportul de calciu, media DMO si incidenta osteoporozei sunt
foarte scazute. Din nou, nu exista cauze genetice. Nu exista diferente
semnificative de DMO intre adultii de origine gambiana si caucaziana care
traiesc in Marea Britanie.
Mentinerea unui DMO scazut ar putea pastra sanatatea osoasa pe termen lung ?
Poate DMO nu reprezinta sanatatea osoasa pe termen lung, ci doar rezistenta
osoasa de moment. Si poate ca mentinand un DMO la valori inalte ar putea
duce la uzura sanatatii osoase, rezultand intr-un final in slabirea
rezistentei osoase; intocmai ca accelerarea constanta a masinii duce mai
rapid la stricarea ei.

Ipoteza: fracturile osteoporotice sunt rezultate ale unei capacitati
replicative osteoblastice -uzate.

Restrictia calorica prelungeste durata vietii [10-13] prin intarzierea
schimbarilor fiziologice si biologice specifice varstei. Restrictia calcica
poate pastra sanatatea osoasa prin intarzierea scaderii capacitatii
osteoblastilor specifici varstei de a forma osul nou.
Efectele de scurta durata ale aportului crescut de calciu au fost deja
stabilite. In oasele noastre, osteoblastii creaza matricea la baza careia
are loc precipitarea calcica. Aportul crescut de calciu duce la o activitate
crescuta a osteoblastilor si rate crescute de formare osoasa, care, in
functie de ratele de resorbtie poate creste valoarea DMO si astfel sa creeze
oase mai puternice.
In mentinerea unui DMO mai crescut, atat formarea, cat si resorbtia osoasa
sunt crescute. Din nefericire, in compunerea unei noi matrici, 50-70% dintre
osteoblastii implicati in proces mor, ei avand o capacitate proliferativa
limitata [18-20].
Activitatea osteoblastica crescuta si diferentierea celulelor,
coincide unei rate apoptozice crescute a osteoblastilor, specifica zonei
proliferative. Rate apoptozice crescute de osteoblasti accelereaza
descresterea capacitatii replicative a osteoblastilor specifici varstei.
Osteoblastii din osul poros au o capacitate replicativa redusa.
Astfel, in osul osteoporotic, numarul osteoblastilor disponibili este mai
scazut si/sau activitatea osteoblastilor este afectata, la fel ca in oasele
"exagerat de imbatranite". Datorita lipsei acestei activitati osteoblastice,
matricea pre-calcifiata disponibila este mai redusa si microfracturile nu
pot fi reparate.
La pacientii osteoporotici, nu exista imbatranire prematura generalizata a
celulelor. In schimb, reducerea activitatii osteoblastilor este regionala,
indicand factori externi, cum ar fi suprasolicitarea regionala a
osteoblastilor.

Asemeni dietei crescute in calciu, valori inadecvate de estrogeni stimuleaza
activitatea osteoblastica si creste apoptoza ei.

S-a stabilit ca nivelul optim de estrogeni are rol protectiv impotriva
osteoporozei. Aceasta se atribuie in general efectelor sale predominant
inhibitorii asupra resorbtiei osoase, dar influenta nivelului adecvat de
estrogeni asupra metabolismului osteoblastilor poate fi una dintre cheile
catre intelegerea etiologiei osteoporozei.
S-a sustinut deseori ca estrogenii stimuleaza activitatea osteoblastilor,
dar aceste dovezi pot fi rezultatele metodelor inadecvate folosite anterior.
Dupa verificari si caracterizari ale rapoartelor privind efectele anabolice
ale estrogenilor asupra formarii osoase la sobolanii in crestere, datele
adunate au demonstrat ca estrogenii inhiba formarea osoasa.
Alte studii au indicat efecte anabolice in primele sase zile de administrare
a estrogenilor sau atunci cand s-au administrat intermitent.
Pe perioada indelungata, estrogenii nu stimuleaza, ci suprima
osteoblastogeneza, atenuand rata nasterii osteoblastilor, inhiba
proliferarea, diferentierea si activitatea osteoblastilor umani, formarea
osoasa si previne moartea celulelor osteoblaste, crescand astfel durata de
viata a osteoblastilor. Dintr-un punct de vedere, estrogenii pot inhiba
activitatea osteoblastica prin modificarea efectelor parathormonului (PTH).
Mai presus, deoarece osteoporoza afecteaza cu prevalenta femeile
postmenopauzale, deficienta estrogenica este responsabila de cresterea
osteoblastogenezei, creste numarul, activitatea osteobalstica, accelerand
formarea osoasa (cu precadere resorbtia osoasa), crescand rata apoptozei
osteoblastice si scurtand durata lor de viata.
In ceea ce priveste intelegerea etiologiei osteoporozei, efectele de retea
ale estrogenilor asupra DMO nu prezinta probleme, pentru ca DMO indica oar
rezistenta osoasa de moment. In schimb, efectele de retea ale unor niveluri
adecvate si inadecvate de estrogeni asupra activitatii osteoblastice, a
ratei apoptozice si ARORC sunt esentiale, explicand posibilele efectele
detrimentiale asupra sanatatii osoase finale a unei diete crescute in
calciu.

Efectele hiperparatiroidismului asupra ARORC sunt similare efectelor
suplinirii de calciu in cantitati crescute.

Opus si inhibat de un nivel adecvat de estrogeni, hiperparatiroidismul
prelungit este o binecunoscuta cauza a osteoporozei, ceea ce este adesea
atribuit efectelor stimulative pe care le are asupra resorbtiei osoase. Cu
toate acestea, osteoblastele sunt cele mai importante celule tinta pentru
parathormoni (PTH). Efectele asupra numarului de osteoblaste si activitatea
de formare osoasa sunt similare atat in cazul unui PTH intermitent, cat si
al unuia continuu., PTH stimuleaza proliferarea osteoblastilor, creste
diferentierea osteoblastilor, creste numarul si rata de apoptoza a
osteoblastilor, stimuland formarea osoasa. Suplimentarea de PTH poate avea
efectele unei diete crescute in calciu.
In hiperparatiroidism, rata de formare osoasa (si resorbtia) este
vizibil elevat si cresterile in markerii de formare si resorbtie par sa fie
de marimi echivalente. De aceea, in hiperparatiroidism, valorile DMO difera
mult, depinzand de echilibrele regionale dintre numarul crescut de
osteoblasti si activitatea osteoclastilor. Unele valori DMO pot fi
semnificativ mai crescute decat in cadrul studiilor. Totusi, valorile DMO
rezultate nu sunt o garantie, pentru ca ele reflecta doar rezistenta osoasa
de moment. Ea ar putea fi data de sanatatea osoasa pe termen lung, care e
compromisa de rate apoptozice crescute ale osteoblastilor.Apoptoza
osteoblastica parathormon indusa este specifica zonei proliferative,
indicand faptul ca efectele PTH asupra apoptozei pot fi explicate doar pe
baza efectului anabolic asupra proliferarii osteoblastilor, similar dietei
crescute in calciu.
Intr-un final, hiperparatiroidismul duce la extenuarea ARORC, cauzand
osteoporoza. Hiperparatiroidismul creste riscul de fractura.
Facand abstractie de efectele de retea asupra DMO, estrogenii inhiba, iar
aportul crescut de calciu si hiperparatiroidismul cresc turnoverul osos. In
ceea ce priveste ARORC, estrogenii asadar au rol protector, fiind opusul
efectelor hiperparatiroidismului si ale dietei crescute in calciu.

Calcitriolul poate avea rol protector in osteoporoza datorita efectelor sale
inhibitorii asupra PTH

Efectele protectoare sau de opunere ale 1.25 dihidroxicolecalciferolului
(Calcitriol) asupra ARORC depind de coexistenta nivelurilor PTH. Asemeni
PTH, dar cu o mai mica extindere, Calcitriolul stimuleaza direct activitatea
si diferentierea osteoblastilor, crescand apopotoza osteoblastica,
accelerand descresterea ARORC. Totusi, in mod indirect, Calcitriolul poate
avea un rol protector datorita efectelor sale inhibitorii asupra nivelurilor
PTH, creand o scadere atat in cadrul activitatii osteoclastilor, cat si a
osteoblastilor, ceea ce atenueaza descresterea ARORC.

Glucocorticoizii cauzeaza osteoporoza datorita efectelor pro-apoptice
directe.

Terapia pe perioada lunga cu glucocorticoizi induce osteoporoza, a carei
severitate depinde de doza si durata tratamentului.
Glucocorticoizii stimuleaza in mod direct o crestere in apoptoza
osteoblastilor mature, spre deosebire de efectele indirecte ale
hipertiroidismului si ale dietei crescute in calciu, care cresc apoptoza
osteoblastilor prin stimularea proliferarii si activitatii osteoblastilor.
Glucocorticoizii scad DMO prin inhibarea activitatii osteoblastilor si
accelereaza in acelasi timp scaderea ARORC prin inducerea apoptozei
osteoblastilor.

Influenta limitata a exercitiului indica extenuarea capacitatii de
multiplicare a osteoblastilor.

Exercitiul este asociat in mod pozitiv cu DMO de sold, dar deseori pacientii
osteoporotici nu-si pot creste valoarea DMO prin exercitiu. Posibilul castig
de masa osoasa indusa prin exercitiu este mult mai scazut decat inducerea
masei osoase nefolosite, ceea ce poate indica extenuarea ARORC.
Exercitiul este esential in mentinerea efectelor de absorbitie a socului de
catre muschii mari. Pe perioada scurta, la adultii varstnici, exercitiul
poate scadea partial riscul de fractura de sold, dar aceasta va accelera
scaderea ARORC. La femeile in varsta, anterior diagnosticate cu fractura de
sold, s-a gasit un efect protector al activitatii moderate de curand.
Totusi, la femei care au fost de curand foarte active, riscul de fractura de
sold a fost usor ridicat, ceea ce poate indica o lipsa a capacitatii
osteoblastilor de a repara microfracturile traumatice.
Cu cat e mai tarziu in viata, cu atat efectele exercitiului sunt mai mici,
datorita scaderii ARORC.
La varstnici cu media de varsta de 73 de ani, exercitiul nu are rol
protector in fractura osteoporotica. La femei de aproximativ aceeasi varsta,
cu fracturi postmenopauzale in antecedente, exercitiul nu le-a afectat
valoarea DMO, nici ratele de fractura.
In ceea ce priveste riscul de fracturi osteoporotice, exercitiul poate avea
efecte benefice de lunga durata prin focusarea lui asupra cresterii
rezistentei musculare, mai degraba decat pe rezistenta osoasa.

Concluzie

In ceea ce priveste osteoporoza, DMO reprezinta rezistenta osoasa de moment
si ARORC reprezinta sanatatea osoasa pe termen lung. In ceea ce priveste
ARORC, niveluri adecvate de estrogeni au rol protector, protejand
viabilitatea osteoblastilor, opunand efectele pro-apoptotice asupra
osteoblastilor ale terapiei glucocorticoide, hiperparatiroidismului si a
dietei crescute in calciu. Mentinerea unui DMO crescut are efecte adverse
asupra sanatatii osoase pe termen lung, explicand corelatia pozitiva dintre
media DMO si incidenta de fractura de varsta pe tara.
Prevenirea osteoporozei poate fi un success prin incercarea reducerii mediei
aportului de calciu la nivelul tarilor in care incidenta fracturilor
osteoporotice este cea mai scazuta, aproximativ 300-500 mg/zi.
E nevoie de efectuarea unor teste de laborator pentru a stabili efectele pe
viata ale unei diete foarte crescute in calciu (3%), crescute (1.5%),
moderate (0.5%), scazute (0.2%) si foarte scazute (0.1%), respectiv (Ca/P =
1.5, Ca/Mg = 10, Mg >0.02%), in caz de accentuare a fracturilor osoase.
Efecte sporit benefice ale exercitiului pot fi obtinute prin tendinta de a
creste rezistenta musculara, in loc de cea osoasa.
Daca aceasta teorie e corecta, milioane de oameni de pretutindeni au fost
gresit tratati, iar preventia traditionala e posibil sa fi avut si va
continua sa aiba efecte adverse puternice asupra sanatatii a sute de
milioane de oameni. Chiar si cei mai conservatori estimeaza costuri
astronomice.

PubMed