| Twinning-support |
|
|
|
După ce ASPOR a câștigat premiul proaspăt lansat de IOF în 2003, NOS, cea mai puternică societate de osteoporoză din lume, prezidată de Camilla Parker (HRH Duchess of Cornwall), ne-a ales drept societate-soră. Parteneriatele Germania-Chile, Olanda-Macedonia, Ungaria-Slovacia, Liban-China au fost urmate de o nouă serie în 2004. După ce ASPOR a câștigat premiul proaspăt lansat de IOF în 2003, NOS, cea mai puternică societate de osteoporoză din lume ne-a ales drept societate-soră. NOS, prezidată de Camilla Parker (HRH Duchess of Cornwall), a reușit să strângă sub umbrela activității 27.000 de membri pe parcursul a 17 ani. În momentul de față, are 49 de angajați, precum și 1.000 de voluntari și 130 de grupe de suport. Structura de funcționare și motivare e una similară marilor companii. Planul strategic de cinci ani vizează un număr de 90.000 de membri și 10.000 de lire sterline -venit pe 2009. Haideți să tragem o privire la partea financiară a societății britanice. Majoritatea încasărilor provine din moșteniri. Persoane vârstnice își lasă o parte (o mare parte) din avere societăților non-profit. Astfel, NOS ajunge în posesia de conturi bancare și bunuri (case, mașini). Nici cotizațiile de membru nu sunt simbolice, ele aduc sume importante. Pe lângă toate acestea, acțiunile de strângere de fonduri au devenit o “industrie” și o artă prin varietatea formelor sale de manifestare. Marea Britanie “întreține” 500.000 de ONG-uri. Filantropismul și dorința de a aparține unor colectivități este parte a culturii sale, activarea voluntară în cadrul unor societăți civile fiind un fenomen obișnuit. Prin aceasta, se lărgește aria serviciilor sociale, dar nici factorii politici nu rămân fără sprijin și control. Activitatea noastră din prezent se poate caracteriza ca un amalgam al muncii planificate și al improvizațiilor eficiente. Pentru a progresa ar fi nevoie de un bord de conducere, care –desprins de activitățile operaționale de toate zilele- definește direcția de dezvoltare spre care să ne îndreptăm. Planurile noastre de viitor sunt deci neclare. De aceea am solicitat sprijinul partenerilor noștri în materie de planificare strategică. În plus am conturat colaborarea și pe alte planuri. Dorim să înființăm legături între grupele de suport NOS-ASPOR, să folosim în traducere materiale informative ale pacienților membri-NOS, lobby în privința unor probleme de interes comun prin intermediul reprezentanților parlamentari europeni, depunerea de proiecte comune în programe europene. Planuri există, deschidere și receptivitate de asemenea. Pentru adoptarea lor, în schimb, vom avea nevoie de implicarea activă, ideile și sprijinul membrilor și al grupelor de suport. articol Osteoinfo / Dr. Gasparik Andrea Ildiko Foto: A. I. Gasparik alături de managementul NOS (dir. executiv: Terry Eccles primul din dreapta) |
| < Precedent | Urmator > |
|---|



2005, în vizită la NOS
