Osteoporoza şi bolile articulare sau artritele sunt boli complet diferite care afectează un număr însemnat de persoane, cele mai frecvente forme de boli osteoarticulare, fiind boala artrozică şi poliartrita reumatoidă. În acelaşi timp este larg recunoscut faptul că marea majoritate a persoanelor confundă boala artrozică cu osteoporoza. Această confuzie poate să conducă la consecinţe negative deoarece cele două boli au cauze diferite şi beneficiază de terapii distincte. Vom explica în continuare care sunt principalele caracteristici ale celor două categorii de boli, cum pot fi ele diferenţiate şi care sunt principalele căi de a fi tratate şi prevenite.

Osteoporoza este o boală în care oasele devin subţiri şi din această cauză se fracturează sau se rup foarte uşor. Debutul bolii se face de obicei după instalarea menopauzei şi cu atât mai mult la vârste înaintate. Cu toate acestea uneori osteoporoza poate să apară şi la vârste tinere.

Este o boală care poate să fie prevenită şi tratată. Osteoporoza este numită şi epidemie silenţioasă sau „hoţ tăcut”, deoarece poate să evolueze un număr însemnat de ani fără nici un fel de semn înainte de apariţia complicaţiei majore reprezentată de fractura. Acestea pot să apară la orice nivel al scheletului, totuşi sunt recunoscute principalele trei sedii unde apar fracturi osteoporotice, respectiv coloana vertebrală (în special în segmentul său toracal şi lombar), şoldul şi antebraţul. Fracturile vertebrale sunt cele mai frecvente; ele sunt adesea urmate de durere, reducere în înălţime, deformarea aspectului spatelui.

Factorii de risc care predispun la apariţia osteoporozei sunt: înaintarea în vârstă, apariţia precoce a menopauzei, antecedentele familiale (în special prezenţa fracturilor pe linie maternă), utilizarea anumitor medicamente (de ex.: corticosteroizi), deficitul de calciu, lipsa de activitate, fumatul, consumul excesiv de alcool. În general în prevenirea osteoporozei se consideră că este nevoie de un regim alimentar care să fie echilibrat şi să fie bogat în calciu şi vitamine. Sunt necesare exerciţii fizice făcute cu regularitate şi în general un stil de viaţă sănătos.

Diagnosticul se pune pe baza istoricului medical, a examenului fizic, a evaluării prezenţei factorilor de risc şi a unor teste noninvazive care măsoară densitatea osului. Tratamentul bolii se face cu o dietă bogată în calciu şi în vitamină D, efectuarea de exerciţii fizice, precum şi medicamente care previn fie pierderea osoasă, fie uşurează formarea de os. Există numeroase clase de medicamente care sunt active în această direcţie. Alegerea medicamentului cel mai potrivit revine medicului care tratează pacientul şi care ar trebui să discute în mare detaliu schema terapeutică cu pacientul, pentru ca acesta să înţeleagă necesitatea continuării pe termen lung a terapiei.

În unele situaţii sunt necesare alte tratamente, de ex: tratamente chirurgicale în cazul în care apar fracturi la nivelul şoldului.

Boala artrozică este o suferinţă degenerativă a cartilajului articular, astfel încât capetele osoase încep să se frece unul de celălalt iar la marginile articulaţiei apar excrescenţe osoase numite osteofite şi apare în general la vârste mijlocii sau mai ales la vârste înaintate. Poate fi relativ uşor diagnosticată pe baza simptomelor: durere, redoare, adică o dificultate de mobilizare după repaus, apariţia unor deformări osoase, datorită excrescenţelor osoase sau osteofitelor. Factorii de risc sunt reprezentaţi de înaintarea în vârstă, antecedente familiale, obezitatea sau utilizarea excesivă a încheieturilor. Diagnosticul se face uşor bazându-se pe istoricul medical, examinarea fizică şi examenul radiologic. Cele mai afectate zone sunt genunchii, şoldurile, articulaţiile degetelor, picioarelor sau coloana vertebrală (mai ales lombar şi cervical). Este necesară scăderea în greutate în cazul în care pacientul sau pacienta prezintă un exces ponderal. În acelaşi timp trebuie asigurată o protecţie articulară, printr-un exerciţiu muscular care să antreneze tonusul muscular corespunzător. Este nevoie de o medicaţie care să uşureze durerea, precum şi un tratament recuperator (în special kinetoterapeutic). Terapia condroprotectoare încetineşte evoluţia bolii. În unele situaţii este nevoie de intervenţii chirurgicale fie minore, fie majore, de ex: înlocuirea printr-o proteză a unei articulaţii distruse de artroză.

Poliartrita reumatoidă este o boală complet diferită, ce are la bază un mecanism imunitar în care se produce un atac al sistemului imun împotriva propriilor ţesuturi. La nivelul articulaţiilor afectate de artrita reumatoidă membrana care căptuşeşte încheietura în interiorul ei şi care poartă numele de sinovie devine inflamată şi suferă un proces de îngroşare: aceasta eliberează din celule de tip inflamator o serie de enzime şi de mediatori care produc deteriorarea cartilajului şi a osului înconjurător. Clinic, boala se manifestă prin durere, tumefacţie şi pierderea funcţiei articulare, precum şi manifestări de tip inflamator la nivelul altor organe ale corpului.

Factorii de risc sunt puţin cunoscuţi şi în principal se vorbeşte despre predispoziţie genetică pentru boală. Diagnosticul bolii se bazează pe istoricul medical, examenul fizic, examene de sânge care caută în principal testele de inflamaţie, precum şi prezenţa factorilor reumatoizi, efectuarea de examinări radiologice care urmăresc în special structura articulaţiilor mâinilor şi antepiciorelor; se poate face şi o examinare a lichidului sinovial în cazul în care acesta poate fi extras de la nivelul unei articulaţii inflamate. O dată cu apariţia bolii pot să apară deformări articulare severe putându-se produce modificări uneori majore la nivelul altor sisteme sau ţesuturi, datorate inflamaţiei (de ex. pot să apară inflamaţii la nivelul ochiului sau poate să apară o acumulare de lichid în cavitatea pleurală, poate să apară oboseală, scădere în greutate, anemie, noduli subcutanaţi).

În tratamentul artritei reumatoide se folosesc medicaţii care reduc manifestările bolii, dar şi terapii remisive care sunt extrem de importante pentru a controla evoluţia bolii pe termen lung.

Anumiţi indivizi prezintă un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză decât alţii; de exemplu cei care suferă de poliartrită reumatoidă din cauza evoluţiei bolii dar şi din cauza tratamentelor care sunt folosite în această boală se află la un risc crescut de a dezvolta osteoporoză, pe de altă parte se ştie faptul că în general persoanele care suferă de artroză par să aibă un risc mai mic pentru osteoporoză decât populaţia generală.

Dr. Cătălin Codreanu – medic primar reumatolog, doctor în ştiinţe medicale

Director General Centrul de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”