Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România - ASPOR - Osteoporoza

Osteoporoza - prezent şi perspective /Dr A. Balanescu

Scris de Dr. Andra Bălănescu

prin prisma Congresul Mondial al Fundaţiei Internaţionale de Osteoporoză (IOF) – Lisabona – mai 2002

Este oare un paradox faptul că o singură boală –osteoporoza- beneficiază în fiecare an de un congres la care participă peste 7000 de specialişti (reumatologi, endocrinologi, internişti, ortopezi, balneologi) din întreaga lume? Acest fapt devine perfect explicabil dacă ţinem cont de faptul că în ultimele decenii, osteoporoza a devenit o importantă problemă de sănătate publică, cu consecinţe majore asupra morbidităţii şi mortalităţii.
Lucrările congresului au vizat toate aspectele majore legate de problematica ridicată de osteoporoză şi au fost structurate pe mai multe teme: epidemiologie/politică sanitară, calitatea vieţii, patogenie, osteoporoza la bărbaţi, perspective terapeutice.

EPIDEMIOLOGIE ŞI POLITICA SANITARA

Importanţa acordată acestei probleme a crescut semnificativ în ultimul timp. Acest lucru este datorat şi mutaţiilor produse în structura populaţiei. Astfel, datele oferite de OMS arată că dacă în 1960 numărul persoanelor de peste 60 de ani era de aproximativ 250 de milioane, în 2020 el va ajunge la aproximativ 1 miliard. Această tendinţă generală de îmbătrânire a populaţiei s-a produs pe fondul creşterii speranţei de viaţă din ţările dezvoltate care pentru femei este de 80 de ani. Cum timpul de instalare al menopauzei rămâne acelaşi (aproximativ 50 de ani), rezultă că peste 30% din viaţa femeii se desfăşoară în postmenopauză. Evident, acest lucru a atras după sine o schimbare a tipului de patologie, boli ca osteoporoza căpătând un loc mult mai important.
Se apreciază că astăzi există în lume peste 150 milioane de oameni care suferă de această boală. Datele cele mai semnificative sunt raportate la incidenţa fracturilor ce apar pe osul porotic. După vârsta de 50 de ani, 40% din femei şi 13% din bărbaţi dezvoltă cel puţin o fractură osteoporotică. În Europa şi Statele Unite ale Americii se produc în fiecare an aproximativ 2.3 milioane de fracturi osteoporotice. S-a calculat că la fiecare 30 de secunde o persoană suferă o fractură osteoporotică! Mai mult, în următorii 50 de ani, se consideră că numărul fracturilor osteoporotice se va dubla. La femei, numărul fracturilor osteoporotice apărute într-un an este mai mare decât numărul accidentelor vasculare cerebrale, infarctelor miocardice şi cancerelor de sân la un loc.
Toate acestea atrag costuri enorme (în SUA 13.8 miliarde $/an pentru tratamentul fracturilor osteoporotice, costuri aflate într-o continuă creştere), astfel încât sunt lesne de înţeles eforturile depuse pentru realizarea unei strategii coerente şi susţinute în vederea profilaxiei, depistării precoce şi tratamentului osteoporozei.
Totuşi, se apreciază că, chiar în ţările bogate, există încă deficienţe în posibilităţile de a beneficia de explorări paraclinice performante care să permită un diagnostic precoce. Îmbunătăţirea accesului la astfel de teste trebuie să constituie o prioritate a politicii sanitare din acest domeniu.

CALITATEA VIEŢII

Osteoporoza afectează toate aspectele vieţii, putând influenţa negativ chiar şi cele mai simple activităţi cotidiene. Aşa cum se cunoaşte, principalele tipuri de fracturi osteoporotice sunt localizate la nivelul vertebrelor, colului femural şi radiusului distal.
Consecinţele clinice ale fracturilor vertebrale sunt: reducerea înălţimii, accentuarea progresivă a cifozei toracice (modificare care duce la reducerea volumului cutiei toracice, disfuncţie ventilatorie restrictivă sau poate îngreuna activităţi simple precum clinostatismul, activităţile de autoîngrijire, etc.), durerea cronică. La acestea se poate adăuga şi impactul pe care aspectul estetic neplăcut îl are asupra stării psihice a pacientei, care adăugat neajunsurilor generate de durerea cronică poate accentua starea de depresie şi poate influenţa negativ integrarea socială a acesteia.
Prezenţa fracturile vertebrale este asociată cu un risc crescut de apariţie al unor fracturi vertebrale în perioada imediat următoare, ca şi cu un risc crescut al fracturilor nevertebrale. S-a constatat astfel că prezenţa unei fracturi vertebrale creşte de 2.5 ori riscul de a face alte fracturi vertebrale în anul următor. Mai mult, s-a constatat că la femeile cu fracturi vertebrale prevalente şi riscul de apariţie al fracturilor de şold este de 2 ori mai mare. De asemenea, s-a dovedit că atât fracturile vertebrale cât şi cele de şold sunt asociate cu un risc crescut de mortalitate la ambele sexe. Mortalitatea după fractura de şold în primul an este de 12-24% la femei şi 30% la bărbaţi. În plus, 50% din pacienţi ramân cu un grad însemnat de invaliditate şi necesită asistenţă permanentă.

PATOGENIE

Osteoporoza este o boală multifactorială complexă, în care factori de mediu interacţionează cu factori genetici. Numeroase lucrări prezentate la congres au vizat progresele majore înregistrate în privinţa înţelegerii mecanismelor care stau la baza apariţiei acestei boli.
Osul este un organ extrem de complex şi dinamic, cu o morfologie şi o funcţie perfect adaptate rolului său dual: structural şi metabolic. Astfel, osul are pe de o parte un rol structural, fiind implicat în susţinerea organismului, locomoţie sau protecţia organelor vitale, iar pe de altă parte, are un rol metabolic, fiind un adevărat rezervor mineral, ce conţine 99% din calciul, 85% din fosforul şi 66% din magneziul organismului şi contribuie la homeostazia acestor minerale. Remodelarea osoasă are loc pe tot parcursul vieţii. La adulţii normali, activitatea resorbtivă a osteoclastelor este contrabalansată de cea osteoformatoare a osteoblastelor. Procesul de remodelare osoasă este deosebit de complex, fiind supus unor factori sistemici (hormonali), intens studiaţi, dar şi acţiunii unor factori locali, factori de creştere, citokine, a căror importanţă a fost dovedită în ultimul timp.
Osteoporoza este etichetată ca o suferinţă care afectează remodelarea osoasă prin existenţa unui dezechilibru între formarea şi rezorbţia osoasă. Expresia clinică a osteoporozei este strâns legată de apariţia fracturilor, între osteoporoză şi fracturi există o relaţie asemănătoare celei dintre dislipidemie şi infarctul miocardic. Deşi densitatea minerală osoasă este cel mai important factor de risc al fracturilor osteoporotice, şi alţi factori cum ar fi deteriorarea calităţii osului, depententă de statusul matricei osoase, de existenţa microfisurilor osoase, de alterarea procesului de remodelare osoasă şi de afectarea mineralizării osoase sau deteriorarea microarhitecturii osoase cu subţierea şi perforarea trabeculelor osoase şi pierderea continuităţii lor sunt factori importanţi în acest proces.

OSTEOPOROZA LA BARBAŢI

Deşi osteoporoza este mai frecventă la femei, nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această suferinţă. Mai multe sesiuni au fost rezervate discutării problemelor particulare pe care le ridică osteoporoza la bărbat. Mulţi factori care favorizează osteoporoza pot fi prezenţi şi la bărbaţi (factori genetici, constituţionali, dietetici, stil de viaţă, boli endocrinologice, reumatologice, digestive, neurologice, unele medicamente, etc.). Multe dintre mecanismele patogenice întâlnite în apariţia osteoporozei la femei pot apare şi la bărbaţi. În plus, mortalitatea după fractura de şold este mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor. Au fost subliniate şi particularităţile pe care le presupune tratamentul osteoporozei la bărbaţi.

PERSPECTIVE TERAPEUTICE

Ultimele decenii au adus, pe de o parte, o dezvoltare fără precedent a tehnicilor de diagnostic precoce şi pe de altă parte, o lărgire a paletei de opţiuni terapeutice.
Identificarea şi indepărtarea factorilor de risc şi detectarea precoce a acestei suferinţe constituie primul pas în reuşita terapeutică. Dispunem astăzi de mai multe grupe de medicamente capabile să prevină şi să trateze osteoporoza. Principalele astfel de categorii sunt:
Agenţi non-farmacologici: calciu, vitamina D, aport proteic adecvat, alături de un efort fizic corespunzător
Agenţi anti-rezorbtivi: terapia de substituţie hormonală, modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogeni, calcitonina, bisfosfonaţii, tibolona.
Agenţi osteo-formatori: parathormonul, statinele, strontium.
Cei mai importanţi agenţi terapeutici au beneficiat de simpozioane satelite în care s-au prezentat cele mai noi rezultate ale studiilor clinice efectuate, legate de eficacitate şi toleranţă. Toate aceste studii sunt extrem de riguroase, se desfăşoară multicentric, numărul de pacienţi incluşi este foarte mare (câteva mii), obiectivele sunt complexe. Cele mai valoarease date sunt raportate la reducerea riscului de fracturi. Astfel, au fost descrise rezultate experimentale şi clinice obţinute cu noi agenţi terapeutici (de exemplu parathormonul), alţii au dovedit efecte benefice extraosoase foarte impotante la nivelul aparatului cardio-vascular sau în prevenţia unor forme de cancer (raloxifenul), altora li s-au găsit modalităţi de administrare mai convenabile (alendronatul), alţii au arătat o toleranţă superioară (risedronatul).

Concluziile lăsate în urmă de Congresul IOF arată că astăzi osteoporoza este departe de a mai fi considerată o parte cvasifiziologică a procesului de îmbătrânire, ci o problemă majoră de sănătate, cu implicaţii socio-economice multiple. Osteoporoza, prin complicaţia sa cea mai redutabilă - fractura, atrage după sine o reducere semnificativă a calităţii vieţii, creşterea morbidităţii şi chiar a mortalităţii. Prevenirea şi tratamentul acesteia trebuie să constituie o preocupare constantă atât a medicului şi a pacienţilor cât şi a factorilor de decizie din domeniul medical.

Dr. ANDRA BALANESCU
Medic primar boli interne şi reumatologie
Şef de lucrări – Clinica de Medicină Internă şi Reumatologie “Sf. Maria”
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” - Bucureşti

< Precedent		Urmator >

[ Inapoi ]